Comerţul foarte profitabil cu canini de jaguar, extrem de preţuiţi în China ca bijuterii sau pentru pretinsele lor virtuţi afrodiziace, ameninţă supravieţuirea jaguarului, o felină din ce în ce mai vânată. Este un trafic în plină dezvoltare în Bolivia în ultimii ani pe fondul afluxului în creştere de chinezi în ţară, care a dus la apariţia unei pieţe înfloritoare şi extrem de nocive.
În 2014, autorităţile locale au început să fie informate despre vânzarea dinţilor de jaguar în departamentul Beni, din nord-estul Ţării, a declarat pentru AFP Rodrigo Herrera, care răspunde de biodiversitate în cadrul Ministerului Mediului.
Numeroşi experţi au suspiciuni că prezenţa unui număr tot mai mare de chinezi în ţara sud-americană a stimulat acest trafic. În fapt, în ultimii ani guvernul lui Evo Morales a atribuit lucrări publice unor grupuri chineze în sumă totală de şapte miliarde de dolari, ceea ce a provocat un aflux de muncitori din China, scrie France Presse într-un articol preluat pe 6 aprilie de site-ul challenges.fr.
Jaguarul, o "pradă" profitabilă
Potrivit lui Rodrigo Herera, fiecare canin, care măsoară între 8 şi 10 centimetri, se vinde cu 500 până la 700 de bolivianos (70-100 de dolari), dar poate ajunge şi la 5.000 de dolari pe piaţa chineză. Chiar şi craniul felinei este foarte râvnit, fiind vândut la preţuri ce ajung până la 10.000 de dolari.Traficanţii vând şi blana animalului, dar şi organul genital, când este vorba despre un mascul.
Fotografie cu canini de jaguar realizată în octombrie 2014 de Departamentul bolivian pentru biodiversitate - AFP (challenges.fr) |
Până în prezent, poliţia boliviană a interceptat peste 400 de dinţi de jaguar pe punctul de a fi expediaţi prin curier către adrese din China.
Însă Fabiola Suarez, specialistă în cadrul departamentului de biodiversitate al Ministerului Mediului, subliniază că cantitatea care cu siguranţă deja a părăsit ţara este "alarmantă".
Apel al ambasadei Chinei
Justiţia a lansat 15 proceduri legale, dintre care 11 împotriva unor cetăţeni chinezi care trăiesc în Bolivia, potrivit datelor oficiale.
La 19 martie, un traficant care propunea spre vânzare canini şi cranii de jaguar pe reţelele de socializare a fost arestat într-o regiune amazoniană.
Imagine cu canini de jaguar realizată în octombrie 2014 de Departamentul bolivian pentru biodiversitate - AFP (challenges.fr) |
Gravitatea situaţiei a obligat ambasada chineză să se amestece. Într-o circulară, ea a făcut apel la "cetăţenii chinezi care trăiesc în Bolivia să respecte cu stricteţe legile şi reglementările, atât chineze cât şi boliviene, împotriva traficului ilegal de animale sălbatice".
Potrivit Institutului naţional de statistică (INE), din ce în ce mai mulţi chinezi vin să trăiască în Bolivia: dacă în 2011 nu erau decât 2.624 în această ţară, numărul lor a crescut la 12.861 în 2016.
Din punctul de vedere a lui Rodrigo Herrera, această prezenţă în creştere "a creat o piaţă" şi cei deja stabiliţi "au descoperit această piaţă şi ofertele au explodat". La fel s-a întâmplat şi cu vânarea acestei feline, clasificată drept "aproape în pericol" pe lista speciilor ameninţate a Uniunii internaţionale pentru conservarea naturii (IUCN).
O frenezie care face ravagii
Unii chinezi atribuie virtuţi afrodiziace caninilor de jaguar, care sunt purtaţi şi ca bijuterii ce reprezintă un semn al statutului social.
Cetăţenii străini "nu au idee ce pagube provoacă", spune Patricia Molina, directoare a ONG-ului Forumul bolivian pentru mediu şi dezvoltare, care este îngrijorată de "ameninţarea foarte puternică" care planează asupra jaguarului, ucis şi de crescătorii locali pentru a-şi proteja animalele domestice şi agresat de tăierea pădurilor.
Bijuterie realizată dintr-un canin de jaguar. Imagine furnizată de Departamentul bolivian pentru biodiversitate - AFP (challenges.fr) |
Autorităţile estimează că mai sunt circa 7.000 de jaguari în Bolivia, dintr-o populaţie mondială evaluată la 64.000 de Universitatea naţională autonomă din Mexic.
"Dacă nu se introduc anumite măsuri de control, asta poate duce la o problemă gravă" pentru supravieţuirea lor, avertizează Fabiola Suarez.
Animalul cu blana pătată nu este însă singurul care plăteşte preţul unei astfel de frenezii. Oamenii de ştiinţă din lumea întreagă, reuniţi recent la Medellin (Columbia) pentru o conferinţă privind biodiversitatea, au alertat asupra acestui pericol.
De la ghearele leneşilor şi branhiile de pisică de mare şi până la embrionii de macac, numeroase specii sunt ucise pentru a pregăti remedii ancestrale prescrise de medicina tradiţională din Asia sau Africa... când nu este vorba pur şi simplu despre pretinse medicamente miraculoase inventate de şarlatani, subliniază experţii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu