După decenii de război, Afganistanul s-a transformat într-un teren minat pentru civili

Peste 2.000 de civili din Afganistan au fost anul trecut victime ale minelor şi altor muniţii rămase din război, precum bombe neexplodate, rachete, dispozitive explozive improvizate şi grenade. De multe ori cei care calcă pe ele sau ating aceste muniţii sunt copii, care rămân apoi cu infirmităţi care le marchează vieţile. După ce finanţarea internaţională pentru operaţiunile de deminare a scăzut substanţial, numărul specialiştilor în domeniu a scăzut de trei ori în ultimii patru ani. Cu toate acestea, după decenii de război, susţin cei de la faţa locului, Afganistanul este mai periculos pentru civili ca niciodată.

Când este adusă în cameră în braţele tatălui ei, Noorzia Amarkhel, de 12 ani, pare lipsită de greutate, de parcă ar fi formată doar dintr-o rochie roşie şi un şal verde. El o aşază pe perne în timp ce îşi aşază o pătură maro peste ceea ce a mai rămas din picioarele ei. Este doar unul din copiii mutilaţi de război cu care fotojurnalistul freelancer Victor J. Blue s-a întâlnit în Afganistan înainte de a scrie articolul publicat de New York Times pe 7 martie.

Noorzia plânge în timp ce i se adaptează picioarele prostetice - foto Victor J. Blue (New York Times)

El s-a întâlnit pentru prima dată cu Noorzia şi familia ei într-o după-amiază călduroasă de octombrie, în locuinţa lor provizorie din provincia Nangarhar, din estul Afganistanului. Viaţa ei s-a schimbat definitiv cu trei luni în urmă, când aduna lemne de foc pe un deal de lângă satul ei natal. În vară satul ei fusese cucerit de militanţi ai grupării Statul Islamic. Familia ei a fugit şi s-a întors în toamnă, după ce forţele guvernamentale i-au alungat pe militanţii extremişti. Statul Islamic a lăsat însă în urmă câteva "surprize".
"Am urcat pe un deluşor. Nu am putut vedea mina şi am călcat pe ea", a povestit fetiţa. Dispozitivul exploziv plasat de militanţi a lăsat-o fără ambele picioare.
Noorzia este unul dintre cei peste 2.000 de civili care au devenit anul trecut victime ale minelor şi altor muniţii rămase din război, precum bombe neexplodate, rachete, dispozitive explozive improvizate (IED) şi grenade.

Operaţiunile de deminare, tot mai subfinanţate

După decenii de eforturi şi alocarea a peste un miliard de dolari cu titlu de sprijin financiar de la comunitatea internaţională, s-au făcut paşi mari pentru a îndepărta minele rămase din timpul ocupaţiei sovietice a Afganistanului.

Bashir Ahmad, care lucrează cu Grupul danez de deminare, curăţă un câmp minat în districtul Paghman -foto Victor J. Blue (New York Times)

Dar grupurile umanitare de deminare se confruntă cu noi provocări, respectiv rămăşiţele explozive ale conflictului în extindere dintre forţele de securitate afgane şi talibani sau alte grupări insurgente, care au umplut zonele rurale. Unele sunt obuze de mortiere şi grenade lansate de forţele guvernamentale, altele sunt IED-uri lăsate în urmă de talibani, Statul Islamic şi alte grupuri insurgente.
Victimele neintenţionate sunt civilii, de multe ori copii curioşi, care ating sau calcă pe aceste muniţii. Grupurile de deminare, care lucrează cu sprijinul ţărilor donatoare, depun de multă vreme eforturi pentru a înlătura acest pericol. În aceste zile însă, există tot mai puţini bani pentru a face acest lucru.
Creşterea numărului de victime ale minelor şi ale altor fragmente explozive este direct proporţională cu diminuarea finanţării, deşi nu este rezultatul unui singur factor. În 2012, după ce finanţarea de la donatorii internaţionali a atins cu un an înainte vârful de 113 milioane de dolari, numărul civililor ucişi sau răniţi de aceste muniţii a fost cel mai scăzut din istorie.

Pietrele sunt vopsite pentru a delimita o zonă minată - foto Victor J. Blue (New York Times)

După ce a început retragerea accelerată a forţelor americane în 2013, mulţi donatori internaţionali şi-au redus finanţarea pentru operaţiunile de deminare. În 2016, când finanţarea a fost cea mai scăzută de până acum, numărul victimelor civile înregistrat a fost cel mai mare de la căderea talibanilor.

Specialiştii în deminare, de trei ori mai puţini

În 2017, guvernul afgan a cerut în jur de 110 milioane de dolari de la comunitatea internaţională pentru a-şi respecta angajamentele în materie de deminare. A primit numai 42 de milioane de dolari. SUA, care au redus fondurile alocate pentru deminare în Afganistan cu 50% în ultimii şase ani, au furnizat două treimi din această sumă.
Efectul din teren este dur. În urmă cu patru ani, în Afganistan lucrau 15.000 de specialişti în deminare. Acum au rămas numai 5.000. Atef Gharwal supervizează operaţiunile din centrul Afganistanului ale Grupului danez de deminare. Este o muncă periculoasă, dar este foarte mândru de ea.

Atef Gharwal lucrează de 17 ani în operaţiuni de deminare - foto Victor J. Blue (New York Times)

A lucrat în deminare timp de 17 ani, dar acum sunt tot mai puţine resurse pentru a-şi face treaba. A fost martorul destrămării a zeci de echipe, în timp ce pe camioanele şi echipamentul care putea fi folosit pentru deminare se adună praful.
În multe moduri, deminarea din Afganistan este o victimă a propriului său succes. Peste 18 milioane de dispozitive sau fragmente explozive au fost distruse din 1989, fiind înlăturate de pe o suprafaţă de 1.197 mile pătrate. Coordonată în trecut de ONU, mare parte din activitate a fost preluată acum de directoratul guvernului afgan pentru coordonarea acţiunii în materie de deminare.
Dar treaba nu a fost terminată, iar odată cu răspândirea luptelor în mediul rural, după încheierea oficială a operaţiunilor americane de luptă în 2014, tot mai multe zone sunt contaminate de muniţii neexplodate şi mine improvizate.

Lupta cu infirmitatea, o şansă pe care nu o au toate victimele

După decenii de război, Afganistanul este mai periculos pentru civili ca niciodată, scrie Victor J. Blue în articolul din New York Times. Patrick Fruchet, şeful biroului ONU pentru acţiunea în domeniul minelor din Afganistan, a declarat în decembrie că "civilii mor în număr dublu faţă de soldaţi în acest conflict".

Shawkat Noorgali, de 11 ani, şi-a pierdut mâna în urmă cu 2 ani, după ce a atins un fir ataşat la un IED neexplodat de pe proprietatea familiei sale din provincia Kunar - foto Victor J. Blue (New York Times)

Deşi cifrele actualizate indică faptul că există de fapt o paritate între numărul soldaţilor şi al civililor răniţi sau ucişi în război, fără creşterea sprijinului financiar din partea ţărilor donatoare tot mai mulţi copii îşi vor pierde mâinile, picioarele şi chiar viaţa din cauza muniţiilor neexplodate.
Există puţin sprijin pentru victimele civile ale minelor, dar cu sprijinul unui mic ONG american,

În urmă cu zece ani, când Shawkat avea 2 ani, el a călcat pe o mină antipersonal în timp ce se juca pe lângă casă, în provincia Nangarhar - foto Victor J. Blue (New York Times)

Noorzia primeşte picioare prostetice într-o clinică din nordul Kabulului. Ea a plâns de fiecare dată când acestea i-au fost adaptate şi de fiecare dată când a trebuit să se sprijine pe ele nu a făcut decât un pas.
Însă în ultima după-amiază în care a văzut-o, povesteşte fotojurnalistul, lucrurile păreau să meargă mai bine. Fetiţa a zâmbit la glumele voluntarilor ONG-ului şi a râs puţin cu tatăl ei. O pereche de tenişi roz şic pentru tălpile picioarelor prostetice par să fi ajutat şi ele. Terapeuţii au lucrat cu ea toată dimineaţa şi au reuşit să o convingă să încerce să meargă încă o dată. Fără să fie ajutată, ea s-a chinuit să-şi păstreze echilibrul şi a făcut un pas după altul, urmărindu-se într-o oglindă. Era nesigură pe noile ei picioare şi îşi târa pantofii pe covor, iar pe faţă îi apăruseră lacrimi. Dar reuşise să meargă.

Femei revenite din Pakistan în timpul unei ore de educaţie privind riscurile muniţiilor neexplodate de lângă Jalalabad - foto Victor J. Blue (New York Times)