Copiii sub asediu ai Siriei şi "armele" rezistenţei lor

Sute de oameni şi-au pierdut viaţa în mai puţin de două săptămâni de asediu al trupelor guvernamentale din Siria asupra enclavei rebele Ghouta de Est. Zeci de copii se află printre morţi, mulţi dintre ei fiind zdrobiţi de prăbuşirea zidurilor locuinţelor lor lovite de rachete. Bombardamentele au fost neîncetate în această suburbie a Damascului, unde schelete de clădiri bombardate tronează asupra străzilor pustii. Familiile s-au ascuns în subsoluri şi tunele reci şi umede, cu mici plite de gătit, făină şi haine călduroase. Copiii, printre care mulţi născuţi după izbucnirea acestui război, îşi aduc cu ei lucrurile de care sunt ataşaţi: jucăriile.

Asediul a fost caracterizat drept "unul dintre cele mai nemiloase atacuri din acest război civil lung şi brutal" de către comisarul ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad al-Hussein. Însă şi sub cel mai nemilos asediu oamenii fac totul pentru a supravieţui. Iar copiii, deşi ştiu suficient despre război pentru a înţelege cât este de letal, încearcă să trăiască în lumea lor în lungile ore petrecute în adăposturi aglomerate.
Maya, de 5 ani, îşi aduce cu ea câteva păpuşi şi pisica de pluş favorită, temându-se că le-ar putea putea pierde în bombardamentul de care s-a ascuns împreună cu familia într-un subsol. Alţii îşi iau cu ei cuburi, jocuri precum Monopoly şi maşinuţe, cu care se joacă în timp ce adulţii se chinuie să adune lemne de foc pentru plite şi să-şi hrănească copiii care suferă de malnutriţie.
Acestea sunt poveştile câtorva copii care au înşelat moartea, spuse parţial de ceea ce au luat cu ei în adăposturi şi de ceea ce au lăsat în urmă, aşa cum au fost relatate de părinţii lor prin aplicaţii de mobil şi de mesagerie pe internet, scrie New York Times într-un articol de pe 2 martie.

Maya, de 5 ani

Fetiţa îşi ţine strâns păpuşile, cu ochii ei căprui fixaţi asupra feţelor din plastic. Mama ei, Nivin Hotary, i-a făcut o poză, pe care a postat-o apoi pe Facebook.

Maya îşi ţine păpuşile în braţe, într-un subsol din suburbia bombardată a Damescului - Facebook

"Bineînţeles, fiecare păpuşă are propriul ei nume, le iubeşte pe toate", spune Nivin Hotary, de 38 de ani. "Când i-am cerut să le lase în casă, ea a refuzat şi mi-a cerut să le luăm cu noi în subsol", povesteşte ea.
Săptămâna trecută, când Nivin a luat provizii şi şi-a adunat în grabă copiii, Maya, imitând-o pe mama ei, şi-a luat păpuşile.
"Era responsabilitatea mea să-mi protejez copiii de bombardamente. Era hotărâtă să-şi apere şi ea copiii. Dar nu-i pot spune că păpuşile ei vor fi astfel în siguranţă", adaugă Nivin.
Maya s-a născut la doi ani după ce a început războiul şi toată viaţa ei a fost martora distrugerilor din jurul ei. Dna Hotary spune că Maya şi fratele ei de 11 ani, Qusay, înţeleg ce se întâmplă, dar nu şi de ce.
Pentru moment, ei se concentrează asupra propriului lor univers: un subsol îngrămădit pe care îl împart cu vecinii. Stând pe o saltea care o protejează de răceala pardoselii de ciment, Maya pregăteşte "cina" pentru pisica ei de pluş Tiki cu setul ei de plastic de ustensile de bucătărie.
"Poate încearcă că compenseze lipsurile cu care se confruntă dăruindu-le altora. Sunt atât de fericită că a găsit o cale de a sfida slăbiciunea şi teama şi de a se adapta situaţiei", mărturiseşte Nivin Hotary.

Maya "găteşte" cina pentru pisica ei de pluş Tiki - Facebook

Ahmad, de 2 ani

Într-un subsol din cealaltă parte a oraşului, Ahmad a plâns şi s-a rugat de mama lui să-i aducă maşinuţele de acasă.
Timp de mai multe zile mama sa, Maram, de 24 de ani, nu le-a putut aduce fără a risca să-şi piardă viaţa. Maram, care a cerut ca numele de familie să nu-i fie publicat din motive de siguranţă, spune că nu s-a gândit iniţial să le aducă jucăriile. Cu 150 de oameni într-un spaţiu fără ferestre, ea a presupus că nu va exista spaţiu sau timp pentru jucării. Dar copiii ei au devenit tot mai agitaţi.
Ahmad şi fratele lui de doar opt luni, Omar, au fost blocaţi în subsol timp de mai multe zile în timp ce raidurile aeriene continuau.
În plus, faptul că lui Omar îi apar dinţii în această perioadă îl fac să fie dificil. Mama lui a observat primul dintre ieşit prin gingie în timp ce erau în adăpost.
După mai mult de o săptămână în subsol, loviturile aeriene au încetat şi Maram a făcut o prioritate din a le aduce jucăriile.
Când a ajuns acasă a descoperit că o explozie le-a distrus ferestrele şi le-a avariat uşa locuinţei. Ea a găsit însă maşinuţele, haine curate pentru ambii băieţi şi un analgezic pentru Omar.

Ahmad se joacă cu o maşinuţă de plastic în această fotografie nedatată, realizată de mama lui, Maram - New York Times

Totuşi, jucăriile şi faptul că le dau dinţii ar trebui să fie cele mai mici griji ale lor, scriu reporterii New York Times. Cum reuşeşte să-şi hrănească băieţii? Cum va putea să-i menţină sănătoşi îndr-un adăpost aglomerat şi fără toalete?
Familia se aventurează la suprafaţă uneori pentru a utiliza toaleta dintr-un magazin din apropiere. Penuria de hrană este însă cea mai mare preocupare. Ahmad este subponderal. Maram îl alăptează pe Omar dar nu este suficient. Ea îl hrăneşte şi cu biberonul, cu un amestec de făină, apă şi zahăr. "Nu ştiu ce pot să-i dau, nu avem vitamine sau mâncare bună", spune Maram.
Toate magazinele sunt închise, dar chiar înainte de cel mai recent asediu abia aveau câte ceva pe rafturi. "Copiii plâng, pur şi simplu vor un biscuit", îşi mărturiseşte Maram neputinţa.

Yasmina, de 6 luni

Nici cei mai recenţi locuitori ai suburbiei Ghouta de Est nu au scăpat de ororile războiului, deşi părinţii lor au încercat să le asigure o viaţă normală. Marwan Habaq şi fiica lui de şase luni, Yasmina, petreceau ore în locuinţa lor uitându-se la peştii care înotau în cercuri într-un acvariu.

Imagine cu Yasmina din ianuarie. Locuinţa familiei ei a fost distrusă săptămâna trecută. Fotografie postată de Marwan Habaq.

Marwan Habaq a adus peştii din acvariu înainte de război. Pe măsură ce proviziile au dispărut, hrana pentru peşti s-a găsit tot mai greu. Nouă peşti au supravieţuit însă.
"Mie şi Yasminei ne plăceau foarte mult peştii, dar soţia mea obişnuia să devină geloasă, pentru că le dădeam mai multă atenţie peştilor decât ei", povesteşte bărbatul.
De asemenea, Yasminei îi plăcea o jucărie de pluş, un bondar roşu, pe care o primise de la tatăl ei.
"De obicei bebeluşii reacţionează la lucruri în culori vii, aşa a fost cazul şi cu Yasmina", spune el.
Cânt loviturile aeriene s-au înmulţit, Marwan şi soţia lui şi-a luat fiica şi au fugit într-un subsol, lăsând acvariul şi bondarul de pluş în locuinţa de deasupra.

Bondarul de pluş al Yasminei, în ruinele casei sale - Marwan Habaq (New York Times)

Pe 23 februarie, locuinţa lor a fost distrusă. Vocea lui Marwan se frânge când descrie dezastrul.
"Fiecare colţişor din casă îmi era drag, dar lucrurile Yasminei erau cele mai preţioase", relatează el situaţia. A reuşit să găsească bondarul de pluş, pe jumătate ars.
Iar din acvariu nu a mai rămas nimic. "Am găsit numai un peşte ars sub dărâmături, restul era cenuşă".