Jacob Zuma îşi dă demisia şi lasă moştenire o Africă de Sud slăbită

Jacob Zuma a demisionat miercuri, 14 februarie, din funcţia de preşedinte al Africii de Sud, după ani de zile în care sfârşitul său politic a părut aproape, în urma a nenumărate acuzaţii de corupţie, nepotism, trafic de influenţă şi utilizare în scop personal a banilor publici. El a fost înlocuit în funcţie de Cyril Ramaphosa, liderul Congresului Naţional African (ANC) din decembrie şi un politician care se bucură de sprijinul mediului de afaceri şi a clasei de mijloc negre. Dar ce se ascunde în spatele ascensiunii şi decăderii lui Jacob Zuma - timp de aproape nouă ani liderul unei ţări care era percepută drept locomotiva economică a Africii şi un exemplu de democraţie pentru continentul negru - şi care este moştenirea pe care o lasă în urmă?

Când preşedintele Africii de Sud Jacob Zuma şi-a prezentat miercuri demisia, el nu a cedat în faţa alegătorilor din Africa de Sud, a tribunalelor sau a partidelor de opoziţie, ci în faţa propriului său partid, ANC, scria New York Times pe 14 februarie, într-un articol semnat de şeful biroului său de la Johannesburg, Norimitsu Onishi.
Zuma a declarat o dată că partidul este mai important decât însăşi naţiunea, afirmând că va guverna Africa de Sud până când Iisus va reveni pe Pământ. Iar în aproape cei nouă ani ai preşedinţiei sale care a fost marcată de scandaluri, corupţie şi proastă gestiune oficialii ANC s-au adunat în spatele liderului lor.
În final însă, propriul partid s-a întors împotriva sa şi i-a cerut să se retragă cu un şi jumătate înainte de sfârşitul celui de al doilea mandat. Cyril Ramaphosa, fost vicepreşedinte şi liderul ANC, este acum preşedinte al ţării.

Ce a mers prost?

În timpul în care Zuma s-a aflat în fruntea ţării, imaginea Africii de Sud s-a prăbuşit. Ţara care a inspirat lumea cu ideea lui Nelson Mandela privind reconcilierea paşnică şi continentul cu viziunea lui Thabo Mbeki asupra unei "renaşteri africane", a devenit cunoscută pentru conducerea coruptă şi o gamă largă de probleme spinoase.
Oamenii din statele vecine îi întreabă de multe ori pe vizitatorii din Africa de Sud aceeaşi întrebare: Ce a mers prost?

Jacob Zuma, alături de predecesorii săi, Nelson Mandela şi Thabo Mbeki, în 2008 - EPA (New York Times)

"A fost o perioadă în care Africa de Sud, despre care se credea că este un exemplu strălucitor de pe continentul african, o putere economică plină de energie şi o democraţie vibrantă, a fost testată până la limită", a declarat Somadoda Fikeni, un analist politic independent şi un fost profesor la Universitatea Africii de Sud.
Fără educaţie formală, Zuma, fiul unei menajere văduve, a reuşit să stabilească o conexiune puternică cu sud-africanii săraci, iar faptul că a fost încarcerat timp de un deceniu pe Insula Robben, alături de Nelson Mandela, l-a ajutat că facă acest lucru.
Dar în pofida rolului său în lupta anti-apartheid, Zuma nu i-a luat prin surprindere pe cei care au prezis de la început că preşedinţia sa va fi plină de probleme. Încă înainte de a deveni liderul naţiunii, parcursul lui fusese marcat de scandaluri şi acuzaţii de corupţie. El şi-a petrecut mare parte a preşedinţiei sale purtând bătălii similare în tribunale, în parlament şi în arena publică.
Cei mai mulţi sud-africani îşi vor aminti de Zuma pentru problemele sale etice, în special cele legate de reşedinţa sa personală din Nkandla. Ezitarea sa încăpăţânată în a plăti ceea ce era o suma relativ modestă de circa 650.000 de dolari pentru îmbunătăţirile personale aduse proprietăţii sale a dus la consecinţe foarte importante: verdicte ale tribunalelor, revigorarea partidelor de opoziţie şi eroziunea încrederii publice.

"Un om dintr-un sistem mult mai mare"

În rândul votanţilor, Zuma a contribuit la declinul ANC, un partid care, mulţumită trecutului său eroic în lupta anti-apartheid, părea invincibil la urne cu doar câţiva ani înainte. După ce s-a retras, Zuma ar putea fi privit drept cel mai slab lider din istoria post-apartheid a Africii de Sud. Mandatului său i-au lipsit succesele politice de durată. Afirmaţiile, acţiunile şi numirile sale i-au ţinut departe pe investitori şi au făcut de multe ori ca moneda locală, randul, să scadă vertiginos.

Protest împotriva lui Zuma din luna aprilie 2017, la Pretoria - AFP/Getty Images (New York Times)

În acelaşi timp, el a reflectat problemele unui partid care s-a luptat să se transforme dintr-o mişcare de eliberare într-un partid politic modern. ANC a făcut front comun în spatele lui Zuma până la expirarea celui de al doilea său mandat în fruntea partidului, în decembrie anul trecut, când preşedinte a fost ales Ramaphosa, un lider anti-apartheid care a devenit apoi unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din ţară.
Chiar şi după acest lucru, o facţiune destul de importantă a luptat cu ferocitate pentru ca lui Zuma să i se permită să îşi încheie al doilea mandat de preşedinte.
"Traiectoria descendentă a Africii de Sud nu poate fi pusă doar pe seama lui Zuma. El este, până la urmă, doar un om şi face parte dintr-un sistem mult mai mare", susţine Ralph Mathekga, autorul cărţii "When Zuma Goes".
Un populist în materie de economie, Zuma a vorbit despre "transformare economică radicală", pentru a face piaţa muncii din Africa de Sud mai accesibilă pentru negrii săraci care au fost lăsaţi în urmă în anii de creştere rapidă ai rivalului său Mbeki. Însă sub Zuma economia ţării a stagnat.
Datoria publică a fost retrogradată la categoria "junk" din cauza guvernării modeste. Rata şomajului a ajuns la 25%, iar Africa de Sud a rămas una dintre societăţile cu cele mai mari disparităţi din lume. Unele succese, precum stimularea dezvoltării energiei regenerabile, au fost în cele din urmă subminate chiar de administraţia Zuma. Altele, precum adoptarea unui salariu minim, sunt încă neclare, notează jurnalistul New York Times.

Cum i-a sedus pe sud-africani

Masacrarea de către poliţie a 34 de mineri implicaţi într-o grevă spontană la Marikana în 2012, cel mai grav act de violenţă comis de autorităţi de la sfârşitul apartheidului, a întărit percepţia larg răspândită că ANC a trădat poporul pe care pretindea că-l reprezintă.
Deşi Zuma a rămas popular în multe zone care erau dependente economic de partid şi de lucrările publice, el era profund impopular în Gauteng, provincia care include oraşele Johannesburg şi Pretoria, unde este concentrată clasa de mijloc de culoare.

Jacob Zuma, în timpul unei vizite din campania electorală în 2009 - New York Times

Totuşi, deşi luat în râs de elita neagră a ţării, Zuma era considerat cel mai capabil politician în ghetouri şi zonele rurale, unde a profitat de resentimentul celor rămaşi în urmă. El i-a încântat pe oameni dansând, susţinând discursuri în engleză şi zulu sau cântând un cântec al fostei aripi militare a ANC "Bring Me My Machine Gun".
Problemele din viaţa sa privată au ajuns deseori în atenţia publicului. În 2006, Zuma a fost declarat nevinovat pentru violarea unei femei de 31 de ani, o prietenă de familie. El a depus mărturie în instanţă că femeia l-a sedus purtând o fustă scurtă şi a ţinut să menţioneze că a făcut duş după actul sexual pentru a reduce la minim riscul de a contacta HIV.
Un poligam conform tradiţiei zulu, Zuma are peste 20 de copii, dintre care unii au fost implicaţi în afaceri dubioase.
În timpul mandatului său, corupţia a înflorit, în special în firmele de stat, la care au primit acces familia, prietenii şi asociaţii de afaceri, printre care şi membrii familiei Gupta, o familie înstărită cu interese de afaceri foarte răspândite.
El a anumit persoane fidele - uneori cu experienţă redusă - în cabinetul său şi în poziţii de vârf la companii de stat precum Eskom, furnizorul de energie, şi liniile aeriene sud-africane.
Într-un raport din 2016 privind corupţia, Thulisile Madonsela, fostul avocatul al poporului, a descris traficul de influenţă foarte răspândit din administraţia Zuma şi a solicitat o anchetă publică. După ce a eşuat în suprimarea investigaţiei în instanţă, Zuma a anunţat numirea unei comisii de anchetă.

O afacere "de casă"

Zuma şi-a petrecut viaţa adultă în cel mai vechi şi mai celebru partid de eliberare din Africa, având rolul de şef al informaţiilor în timpul luptei anti-apartheid. El a reuşit să devină preşedinte în pofida unui şir de probleme care ar fi pus capăt carierei unor politicieni mai puţin abili.
El s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie în urma unui contract de vânzare de arme în anii '90, când era unul dintre liderii importanţi ai partidului. El a reuşit să nu fie pus sub acuzare în acel caz, dar procurorii ar urma să decidă în această lună dacă să-l inculpe sau nu pentru corupţie.
Zuma a declarat de multe ori că criticii săi au exagerat nivelul de corupţie din administraţia sa. În ultimul său discurs în calitate de lider al ANC din decembrie el a spus că partidul are nevoie să fie protejat de "lăcomia corporatistă" şi a atacat comunitatea de afaceri a ţării predominant albă.
"Furtul şi corupţia din sectorul privat sunt la fel de rele ca în guvern", a spus el.

Proprietatea lui Jacob Zuma de la Nkandla - Wikipedia

Dar cazul care poate i-a înfuriat cel mai tare pe sud-africani este legat de îmbunătăţirile la proprietatea lui Zuma din Nkandla, în provincia KwaZulu Natal.
Zuma a declarat că îmbunătăţirile, printre care o piscină şi o crescătorie de pui, erau necesare pentru a-i asigura siguranţa, aşa că costurile ar trebui suportate de contribuabili. În parlament, şi-a bătut joc de modul în care aleşii de opoziţie au pronunţat numele Nkandla şi a râs de ei, simţindu-se sigur pe el în condiţiile majorităţii copleşitoare a partidului.
Biroul avocatului poporului a respins afirmaţiile preşedintelui şi i-a cerut să ramburseze statului suma utilizată pentru îmbunătăţiri. Zuma a refuzat, ceea a dus la un verdict al celei mai înalte instanţe a ţării, care a decis că Zuma a acţionat neconstituţional când a ignorat decizia avocatului poporului.
Zuma a plătit în cele din urmă guvernului suma de 650.000 de dolari, circa 7,8 milioane de ranzi, dar încăpăţânarea lui a dus la noi probleme legale.
Cel mai înalt tribunal al ţării a apreciat în decembrie 2017 că parlamentul dominat de ANC nu a investigat corespunzător comportamentul lui Zuma în dosarul Nkandla, când a respins un demers al opoziţiei de a-l suspenda din funcţie în 2016.
Instanţa le-a dispus legiuitorilor să adopte proceduri pentru suspendarea preşedintelui, ridicând posibilitatea ca un Zuma rămas în funcţie să se confrunte cu o astfel de măsură în acest an.

ANC, în pierdere de electorat

Afacerea Nkandla a întors mulţi dintre votanţii loiali împotriva ANC în alegerile locale din 2016. Pentru prima dată, mulţi negri din mediul urban şi din clasa mijlocie au stat acasă în ziua scrutinului sau au votat pentru opoziţie, iar ANC a pierdut controlul asupra celor mai mari oraşe.
Chiar şi în fiefurile lor rurale, liderii ANC sunt îngrijoraţi că vor obţine mai puţin de jumătate din voturi la alegerile naţionale din 2019, ceea ce i-ar forţa să formeze o coaliţie de guvernare sau chiar să piardă guvernarea.
"Nu vrem să fim reduşi la statutul de partid rural", a declarat Gwede Mantashe, un responsabil de prim-plan al partidului, la alegerile din decembrie pentru desemnarea liderului ANC. "Vrem să recâştigăm oraşele şi să fim un ANC puternic", a adăugat el.
Mantashe este un aliat al lui Ramaphosa, care este sprijinit de mediul de afaceri şi susţinut, printre alţii, de sud-africanii negri educaţi, din clasa de mijloc.

Jacob Zuma, alături de fostul său vicepreşedinte Cyril Ramaphosa - Reuters (huffingtonpost.co.za)

Zuma a înţeles probabil că sfârşitul este aproape când Ramaphosa a învins-o în alegerile din decembrie pe Nkosazana Dlamini-Zuma, candidatul său favorit şi fosta sa soţie. Când rezultatele au fost anunţate la convenţia de la Johannesburg, Zuma, renumit pentru jovialitatea şi carisma sa în faţa mulţimilor, a rămas cu figura împietrită şi şi-a muşcat buzele, scrie New York Times.
Au fost necesare mai puţin de două luni pentru ca Ramaphosa şi aliaţii săi să-i câştige de partea lor pe membrii recalcitranţi ai taberei Zuma. În pofida abilităţilor sale de strateg, Zuma a fost jalnic în opoziţia sa faţă de un viitor aşa cum era întruchipat de Ramaphosa şi influenţa noului lider asupra numirilor şi a patronatului.
Zuma cunoştea foarte bine pericolele a ceea ce sud-africanii numesc două centre de putere: un an şi jumătate în care naţiunea şi atotputernicul ANC să fie conduse de persoane diferite. După ce a fost ales lider al ANC în 2007, Zuma însuşi a orchestrat retragerea anticipată a rivalului său Mbeki din funcţia de şef al statului.
În presiunile făcute asupra lui Zuma, aliaţii lui Ramaphosa au argumentat că noul lider ar trebui să preia guvernarea cât de curând posibil pentru a reface reputaţia şi imaginea ANC înainte de alegerile din 2019. Cu cât rămâne mai mult în funcţie Zuma, au pledat ei, cu atât mai mare este riscul unui rezultat slab anul viitor. Iar partidul, care mereu l-a apărat pe Zuma în trecut, a fost de acord.