Jakarta se scufundă, iar experţii spun că mai are doar un deceniu pentru a evita un dezastru

O sumedenie de probleme provocate de om reprezintă o ameninţare pentru supravieţuirea capitalei Indoneziei, Jakarta. Aglomerarea urbană de 30 de milioane de locuitori se scufundă în ritm accelerat, iar experţii spun că autorităţile mai au la dispoziţie doar zece ani pentru a salva metropola. Principala cauză a tasării este că dezvoltatorii şi locuitorii din comunităţile stabilite ilegal în apropierea canalelor sapă puţuri care secătuiesc pânza freatică a oraşului. Jakarta are probleme grave şi din cauza drenajului dificil al reţelei sale de râuri şi canale, care sunt agravate de creşterea nivelului mării provocată de schimbarea climatică. Autorităţile vor să ridice un dig gigantic în largul mării pentru a închide Golful Jakarta, dar proiectul foarte costisitor nu a fost încă demarat.


Rasdiono, un localnic care şi-a deschis un mic magazin unde vinde preparate din peşte, ouă condimentate şi pui prăjit, îşi aminteşte o vreme în care apa mării era la o bună distanţă de uşa dughenei familiei sale. A fost ciudat, îşi aminteşte el. An de an, apa s-a apropiat, iar dealul care îl despărţea de apă a dispărut treptat. Acum marea s-a apropiat la doar câţiva paşi de magazinul lui, fiind ţinută la distanţă doar de un zid spart.

Rasdiono şi fiica lui, în magazinul lor familial din Jakarta - New York Times

În contextul schimbării climatice, nivelul apei Mării Java a crescut şi clima devine în zonă tot mai extremă. În cursul acestei luni o furtună de proporţii a transformat străzile din Jakarta în râuri şi aproape că a blocat orice activitate în zona cu aproape 30 de milioane de locuitori.
Un cercetător local în domeniul climei, Irvan Pulungan, care este şi consilier al guvernatorului oraşului, se teme că temperaturile ar putea creşte cu mai multe grade Fahrenheit iar nivelul mării cu trei picioare (aproape un metru) în viitorul secol. Este un fapt care, de unul singur, ar putea reprezenta un dezastru pentru metropola foarte aglomerată.
S-a dovedit însă că încălzirea globală nu este singurul vinovat pentru inundaţiile istorice din 2007 care au făcut ca mare parte din Jakarta să fie ameninţată de ape. Practic, s-a descoperit că oraşul însuşi se scufundă, scrie New York Times într-un articol de pe 21 decembrie.

"Un tsunami de probleme provocate de om"

De fapt, Jakarta se scufundă mai repede decât orice oraş mare de pe planetă, mai repede decât creşte nivelul mării din cauza schimbării climatice, iar acest lucru are efecte care par ireale: râurile curg uneori în amonte, ploile obişnuite inundă cartiere întregi, iar clădirile dispar încet, înghiţite de pământ. Principalul motiv este că locuitorii din Jakarta sapă puţuri ilegale, secătuind picătură cu picătură straturile acvifere de sub oraş, ceea ce este echivalent cu dezumflarea unei perne gigantice pe care stă oraşul. Circa 40% din Jakarta se află acum sub nivelul mării.
Cartierele de coastă, precum Muara Baru, din apropierea magazinului lui Rasdiono, s-au scufundat în ultimii ani cu 14 picioare (4,2 metri). Schimbarea climatică acţionează aşa cum o face pretutindeni, exacerbând o sumedenie de alte probleme. În cazul Jakartei, "un tsunami de probleme provocate de om", scrie New York Times, precum dezvoltarea necontrolată, o lipsă aproape totală de planificare urbană, lipsa canalizărilor şi o reţea limitată de furnizare a apei potabile, reprezintă un pericol iminent pentru supravieţuirea oraşului.

Lucrări de drenaj în râul Karang, din nordul Jakartei - New York Times

Clădirile care se afundă în sol, extinderea permanentă, aerul poluat şi unele dintre cele mai grave ambuteiaje din lume sunt simptome ale unor probleme profund înrădăcinate. O altă problemă este că neîncrederea în guvern este o boală naţională, iar conflictele dintre islamiştii extremişti şi indonezienii laici, musulmani şi etnicii chinezi au blocat progresul şi au contribuit la eşecul unor lideri orientaţi spre reforme, complicând orice tentativă de a salva oraşul de la scufundare.
"Nimeni nu crede aici în binele comun, pentru că există atât de multă corupţie, atât de multă poză privind servirea intereselor publice când de fapt ceea ce se face serveşte numai interese private", susţine Sidney Jones, directorul Institute for Policy Analysis of Conflict. "Nu există încredere", a adăugat el.
Hidrologii susţin că oraşul mai are un deceniu pentru a-şi opri scufundarea. Dacă nu poate face acest lucru, nordul Jakartei, cu milioanele sale de locuitori, va ajunge sub apă, împreună cu mare parte din economia ţării. În cele din urmă, cu excepţia unei schimbări fundamentale şi a unei revoluţii în infrastructură, Jakarta nu va reuşi să construiască ziduri suficient de înalte pentru a se proteja de apele râurilor, canalele debordate şi nivelul în creştere al Mării Java.
Însă chiar dacă va reuşi să se vindece de rănile pe care şi le-a provocat singură, Jakarta trebuie să facă faţă ameninţărilor în creştere din partea schimbării climatice, scrie Ne York Times.

Cum a ajuns situaţia atât de gravă

După cum oricine poate vedea, Jakarta secolului al XXI-lea este un amalgam cuprins de smog de autostrăzi şi zgârâie nori. Întinsă de-a lungul coastei de nord-vest a insulei Java, capitala naţiunii cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume a fost în trecut un port sordid în timpul regatului hindus Sunda, înainte de a fi cucerit de sultanii locali în 1527. Ei au numit oraşul Jayakarta, ceea ce înseamnă în limba javaneză "oraş victorios".
Coloniştii olandezi au venit un secol mai târziu, stabilind aici o bază pentru Indiile Orientale Olandeze. Imaginându-şi un Amsterdam tropical, ei au conceput străzi şi canale pentru a încerca să facă faţă apei care curgea din sud, din păduri şi din munţi, acolo unde plouă aproape 300 de zile pe an. În total, 13 râuri trec prin oraş.

O fostă fabrică inundată în nordul Jakartei, o zonă cu unele din cele mai poluate canale şi cursuri de apă din lume - New York Times

După obţinerea independenţei în 1945, oraşul a început să se extindă. În prezent, este imposibil să faci un tur al regiunii capitalei, scrie New York Times. Parcurile sunt mai rare decât rinocerii de Java, iar o călătorie la cea mai apropiată grădină botanică necesită o mare parte din zi într-un trafic supraaglomerat.
"Trăind aici, nu avem alte locuri în care să mergem", spun Yudi şi Titi, un cuplu tânăr care a făcut un drum de oră cu maşina din vestul Jakartei până în centrul oraşului pentru a petrece câteva minute plimbându-se pe un bulevard închis traficului pentru scurtă vreme. "Fără maşini măcar poţi respira câteva minute", afirmă Titi.
Problemele cele mai urgente sunt în nordul Jakartei, o adunătură de porturi de acostare, blocuri turn, pieţe de peşte vechi, mahalale abjecte, uzini electrice, malluri uriaşe cu aer condiţionat şi rămăşiţele coloniei olandeze, cu pieţele şi străzile sale vechi pline de depozite îngrămădite şi muzee prăfuite.
Unele dintre cele mai poluate canale şi cursuri de apă din lume ţes în această zonă o veritabilă pânză de păianjen. Aici oraşul se scufundă cel mai repede. Asta se întâmplă din cauză că, după decenii de creştere necugetată şi administrare neglijentă, crizele s-au adunat aici ca piesele de domino.
Dezvoltatorii din Jakarta şi alte persoane sapă ilegal un număr neprecizat de puţuri pentru că numai jumătate din populaţie are acces la apă furnizată în sistem centralizat, la preţuri exorbitante solicitate de companii private care au primit concesiuni din partea guvernului.
Pânza freatică nu este însă reumplută, în pofida ploilor torenţiale şi a abundenţei râurilor, din cauza faptului că 97% din Jakarta este sufocată de beton şi de asfalt. Câmpurile care absorbeau în trecut apa de ploaie au fost acum pavate. Zonele cu manglieri care contribuiau la scăderea debitului râurilor şi canalelor umflate în timpul musonului au fost fost înlocuite de mahalale şi de blocuri turn.
În Jakarta, există mereu o tensiune între nevoile imediate şi planurile pe termen lung. Lucrurile stau la fel ca în cazul altor giganţi care se scufundă, precum Ciudad de Mexico. Aici, toată activitatea de construcţie, combinată cu secătuirea pânzei freatice, face ca rocile şi sedimentele pe care se află Jakarta să se taseze.

Operaţiune de curăţare a deşeurilor pe râul Ciliwung, unul dintre cele mai mari din Jakarta - New York Times

Construcţiile s-au înmulţit foarte mult, pe măsură ce afacerile străine au venit în oraş, dar şi din cauză că indonezienii din mediul rural au părăsit zonele joase din Sumatra şi Kalimantan, în partea indoneziană a insulei Borneo. Ei au fost atraşi de exploatarea minelor de cărbuni şi de plantaţiile de tutun. Efectul asupra regiunii rurale a fost dezastruos, arderea pădurilor tropicale pentru a face loc palmierilor cultivaţi pentru producerea de ulei şi fabricilor de textile provocând incendii atât de grave că poluarea aerului a atins cote de vârf şi în Malaezia.
Aceste fabrici deversează tone de deşeuri şi substanţe chimice în cursurile de apă, contaminând rezerva de apă potabilă a oraşului.
Mulţi dintre săracii din Jakarta s-au stabilit în aşezări ilegale, sau kampung, care se dezvoltă de-a lungul canalelor. Locuinţele improvizate sunt construite deasupra apei pe piloni, ceea ce face ca aceste canale să se transforme în canalizări.
Tot acest gunoi menajer se îndreaptă spre staţiile de pompare pe care municipalitatea a trebuit să le construiască pentru că nivelul apelor din râuri şi canale nu mai scade de la sine, în mod natural.
Pentru a opri scufundarea oraşului, administraţia trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt săpării de puţuri ilegale, ceea ce înseamnă că Jakarta trebuie să le furnizeze locuitorilor apă curată, prin conducte, în sistem centralizat, şi să cureţe, cumva, cu preţul a miliarde de dolari, cursurile sale de apă. De asemenea, una dintre cele mai mari metropole din lume ar trebui să fie dotată cu un sistem de canalizare sau măcar cu ceva asemănător, scrie New York Times.
Curăţarea canalelor şi râurilor ar însemna însă şi supravegherea fabricilor care deversează chimicale, ceea ce înseamnă combaterea corupţiei, dar şi mutarea acestor comunităţi improvizate. Asta presupune însă găsirea de spaţiu şi de locuinţe pentru mii de oameni strămutaţi, dintre care majoritatea nici măcar nu vor să se mute.

Topaz, alături de mama lui, Asmawati, în faţa locuinţei lor din kampung-ul Akuarium - New York Times

Evacuările, o soluţie dificilă

Topaz, un bărbat de 31 de ani care locuia în fostul kampung numit Akuarium, spune că este a treia generaţie de locuitori a unui cartier care a prosperat în trecut, având imobile cu patru etaje şi străzi pline de magazine. Acet lucru a luat sfârşit când au venit buldozerele şi au redus Akuarium la grămezi de moloz şi de beton.
"Guvernul a spus că evacuarea a fost decisă pentru a curăţa râul, dar eu cred că este vorba despre politică şi dezvoltare", spune Topaz, ale cărui păreri sunt împărtăşite de majoritatea locuitorilor din zonă. El locuieşte împreună cu o duzină de persoane într-un cort zdrenţuit şi bătut de vânt nu departe de locul în care se afla locuinţa familiei sale. În fundal, mai multe blocuri turn cu apartamente de lux sunt în construcţie. "Am văzut promoţii pentru acele turnuri în care Akuarium este transformat într-un parc", povesteşte Topaz.
Fostul guvernator al Jakartei, Basuki Tjahaja Purnama, cunoscut sub apelativul Ahok, este cel care a dispus evacuarea. Ahok, un etnic chinez, este inginer geolog şi ca guvernator a încercat să rezolve mai multe dintre marile probleme ale Jakartei. El a încercat, de pildă, dar a eşuat, să preia controlul asupra resurselor de apă de la companiile private. De asemenea, el a înfiinţat o armată de igienizare numită Armata portocalie, pentru a ridica sedimentele şi gunoiul din râuri şi canale.

Muncitorii repară un zid avariat care a făcut ca locuinţele dintr-un kampung învecinat să fie inundate - New York Times

El a fost acela care a demolat o parte din kampung-urile care obstrucţionau cursurile de apă. Iar rezultatele eforturilor sale au început să se vadă. Apele aduse de ploi care în trecut inundau străzile mai multe zile sunt acum drenate în câteva ore.
Însă mulţi oameni evacuaţi, precum Topaz, s-au împotrivit acestor decizii, convinşi că evacuările sunt menite să-i îmbogăţească pe dezvoltatori, nu să amelioreze drenajul. Akuarium a devenit un focar de protest împotriva guvernatorului.
Capitalizând rezistenţa locuitorilor şi religiozitatea săracilor din mediul urban, Frontul apărătorilor Islamului a făcut echipă cu unii dintre rivalii politici ai guvernatorului şi cu conservatorii religioşi şi au dezvoltat o abordare populistă antichineză. Duşmanii lui Ahok au escaladat ceea ce a fost iniţial un conflict privind evacuarea unei comunităţi de pescari într-o dispută privind conducerea de către un non-musulman a unui oraş majoritar musulman.
Guvernatorul a început să facă obiectul unor atacuri regulate în timpul rugăciunilor de vineri. El a pierdut scrutinul în care a candidat pentru realegere iar islamiştii, care au exploatat furia împotriva lui, au obţinut inculparea lui pentru blasfemie. El execută în prezent o sentinţă la doi ani de închisoare.
Noul guvernator al Jakartei, Anies Baswedan, care a avut o campanie prin care şi-a asigurat sprijinul locuitorilor furioşi din Akuarium, a anunţat în noiembrie că intenţionează să reconstruiască unele din adăposturile din kampung.

Aşezarea ilegală Bukit Duri de pe malul râului Ciliwung - New York Times

Într-o altă aşezare numită Bukit Duri, Agus Fadilah, de 34 de ani, care conduce o motocicletă-taxi, se uită la dărâmăturile care au rămas din casa sa de pe malul râului Ciliwung, unul dintre cele mai mari din oraş. Buldozerele încă ridică grămezi de moloz, în timp ce câteva femei caută încă printre dărâmături lucruri ale familiei.
În amonte, mai multe alte kampung-uri au fost demolate, râul a fost extins, malurile sale întărite şi înconjurate cu ziduri înalte de beton. Râul pare închis, dar apele curg mai lesne.
"Am fost crescut aici, aici am lucrat", povesteşte Agus, precizând că el, soţia lui şi cei doi copii au fost mutaţi într-un apartament aflat la ore distanţă. Ei fac naveta o mare perioadă din zi pentru că vor să-şi păstreze copiii în aceleaşi şcoli.
"Ştiu de ce au făcut acest lucru. Din cauza râului. Ştiu că din punct de vedere legal nu era pământul nostru. Dar era casa mea", mai spune el.
Locuitorii din Bukit Duri au înaintat o acţiune comună în instanţă pentru a protesta împotriva evacuărilor. Recent, un tribunal districtual a emis un verdict favorabil pentru ei.
"Nu spunem că nu ar trebui să se mute nimeni", afirmă Elisa Sutanudjaja, avocată a kampung-ului şi directoare executivă a Centrului Rujak pentru studii urbane. "Aceste comunităţi sărace nu vor toate să rămână unde sunt acum, dar vor să rămână împreună şi aproape de locurile lor de muncă şi vor un statut legal", adaugă ea. "În principal, ele vor să fie consultate", mai spune Elisa Sutanudjaja.

Membrii acestor comunităţi improvizate nu vor decât să fie consultaţi, potrivit unei avocate - New York Times

Ele vor să arate, unde acest lucru este posibil, că mutarea nu este singura soluţie. Într-un kampung dintr-o zonă împădurită numită Tongkol, locuitorii au instalat în ultimii ani fose septice şi au păstrat curată porţiunea râului Ciliwung din dreptul comunităţii lor.
Un tânăr arhitect pe nume Kamil Muhammad, din cadrul ONG-ului Architecture Sans Frontieres - Indonezia, a conceput o locuinţă cu cost scăzut construită din beton, bambus şi cărămizi reutilizate. Proiectul este un model de locuinţe ieftine care pot fi construite de locuitorii înşişi şi care au ca efect eliberarea spaţiului de-a lungul cursurilor de apă din Jakarta pentru controlul inundaţiilor.
"Am vrut să demonstrăm guvernului că aceste kampung pot fi bune pentru râu", spune Kamil. Pe malul râului pot fi văzuţi, în dreptul comunităţii, bananieri şi alţi pomi fructiferi, grădini de legume, dar şi o promenadă cu faţade colorate.
Jan Jaap Brinkman, un hidrolog care studiază Jakarta de mai multe decenii pentru institutul olandez de cercetare în domeniu Deltares, simpatizează cu locuitorii unor comunităţi precum Akuarium şi Tongkol. Evacuările nu reprezintă o soluţie universală sau chiar posibilă, spune el, având în vedere câte mii de locuitorii ai Jakartei trăiesc de-a lungul râurilor şi canalelor în aceste comunităţi. În acelaşi timp, subliniază el, evacuările sunt necesare.
"Avem nevoie de paşi mari acum. Dacă toate discuţiile se împotmolesc în problemele pescarilor şi dezvoltării, se va produce la un moment dat o calamitate masivă şi mulţi oameni vor muri, iar autorităţile vor fi nevoite să renunţe la părţi întregi din Jakarta", crede el.

Un Zid Costal gigantic protejează oraşul, dar ar putea fi depăşit de apele mării până în 2030 - New York Times

Oraşul,"apărat" cu proiecte fanteziste

Există uneori discuţii despre mutarea capitalei în altă parte de către guvernul indonezian, pentru a "micşora" oraşul. Politicienii emit decrete prin care le interzic dezvoltatorilor să sape puţuri şi prin care îi imploră pe localnici să stocheze apa de ploaie. Aplicarea acestor decrete este însă neglijabilă.
În oraş s-a amenajat un nou canal de 16 mile lungime, Canalul estic pentru inundaţii, care a contribuit la drenarea surplusului de apă. De asemenea, una dintre vanele de evacuare a apei vechi de un secol a fost reparată recent. "Cu câţiva ani în urmă aici erau atât de multe deşeuri că acumularea devenise ceva solid", spune Brinkman. Pe celălalt mal, echipele de igienizare în costume portocalii adună gunoiul în camioane. Ei fac parte din Armata portocalie a lui Ahok.
"Această vană nu mai este deloc aşa cum era. Înainte puteai să treci dincolo pe apă, atât de închegate erau gunoiul şi sedimentele depuse", adaugă cercetătorul olandez.
Progresul real este însă de multe ori subminat aici, scrie New York Times. Cel mai ambiţios proiect al oraşului este construcţia aşa-numitului Zid de Coastă, care se înalţă acum ca o stâncă neagră din Golful Jakarta. Este o barieră temporară pentru a proteja oraşul de marea în creştere şi a compensa pentru scufundarea lui. Ca şi restul nordului Jakartei, el este construit foarte înalt dar, în ritmul în care se afundă metropola, Zidul de Coastă ar putea ajunge sub apă până în 2030.
Lucru şi mai alarmant, există un loc în care zidul se termină şi tot ceea ce ţine apa mării la distanţă este o fortificaţie joasă din beton.
"Dacă zidul acesta este străpuns, apele mării Java nu mai pot fi oprite. Jakarta se va inunda până în centrul oraşului, la şase kilometri de aici. Vă pot duce în alte 20 de locuri care arată exact ca acesta", le spune Jan Jaap Brinkman ziariştilor de la New York Times.

Un pod peste râul Ciliwung, care în zona acestui kampung s-a transformat într-o canalizare - New York Times

Zidul de Coastă face parte dintr-un proiect mai mare pe care oficialii indonezieni l-au demarat în urmă cu trei ani împreună cu guvernul olandez. Numit Programul de dezvoltare costală integrată a capitalei naţionale, acesta prevede construirea unei a doua bariere, un Zid Maritim Gigantic, un dig masiv la câteva mile în largul mării, care practic va închide complet Golful Jakarta.
Barajul nu va bloca doar nivelul în creştere al apelor mării. Potrivit planului original, digul va deveni coloana vertebrală a unui nou şi imens supercartier al cărui cost de dezvoltare este evaluat la 40 de miliarde de dolari - o pleaşcă pentru mogulii din imobiliare şi consultanţii lor olandezi - al cărui design are la bază forma păsării naţionale garuda.
"Marea Garuda", aşa cum era numit proiectul, a fost marea idee a Jakartei. Sau a fost până de curând. Guvernul a dat înapoi în ceea ce priveşte ideea supercartierului, dar doreşte încă să construiască digul din largul mării, care este privit şi el cu scepticism. După cum au atras atenţia militanţii de mediu, dacă metropola nu-şi curăţă mai întâi râurile şi canalele, un dig va transforma Golful Jakarta în cea mai mare hazna din lume.
Schema de dezvoltare era legată şi de planurile discreditate pentru o serie de insule amenajate în golf. Întârziate ani de zile de recesiune şi de disputele legale, insulele au început să fie construite în 2013 şi promovate ca oaze luxoase pentru apartamente încăpătoare, porturi de iahturi şi terenuri de golf destinate unor clienţi din locuri ca Malaezia şi Singapore.
Pescarii furioşi au înaintat o acţiune în instanţă, afirmând că insulele le distrug zona tradiţională de pescuit. Iar când un dezvoltator a fost dat în vileag pentru mituirea unor oficiali locali a izbucnit un scandal şi construcţia a fost oprită.

Una dintre insulele amenajate în largul nordului Jakartei, văzută de pe platforma pentru piscină a unui zgârâie nori - New York Times

În acelaşi timp, proiectul insulelor a fost conexat de "Marea Garuda". Oficialii locali, printre care şi Ahok, şi-au dat seama că o taxă pentru dezvoltatorii de pe aceste insule ar putea ajuta Indonezia să plătească pentru digul gigantic, dar şi pentru alte iniţiative costisitoare pentru curăţarea cursurilor de apă şi oprirea tasării.
Practic, planul despre care militanţii de mediu şi pescarii săraci au spus că va provoca haos în golf a fost promovat agresiv de conducerea capitalei drept un mijloc de a salva oraşul.
Ardhasena Sopalheluwakan este unul dintre oamenii de ştiinţă de aici care cred că cea mai bună abordare este nu a construi un dig gigantic ci "a da înapoi o parte din nordul Jakartei naturii". Ideea ar fi de a "reintroduce manglieri şi a reamenaja o parte din zecile de rezervoare care făceau parte din vechea Jakarta".
Din punctul de vedere al lui Jan Jaap Brinkman, numai "contracararea tasării va reprezenta 90% din ceea ce oraşul trebuie să facă pentru a răspunde schimbării climatice".
Tokyo se afla în aceeaşi situaţie după Al Doilea Război Mondial, spune el. Se scufundase 12 picioare (aproape 4 metri) din 1900. Dar oraşul a investit resurse considerabile într-o infrastructură nouă şi a stabilit reguli mai stricte pentru dezvoltare, iar într-un deceniu sau două s-a transformat într-un model global de inovare urbană, fiind mult mai capabil să răspundă efectelor schimbării climatice.
"Jakarta ar putea deveni o versiune din secolul al XXI-lea a oraşului Tokyo din secolul al XX-lea, un exemplu de redezvoltare urbană", crede Irvan Pulungan, consilierul pentru schimbare climatică al noului guvernator al oraşului.
Dar "un oraş care nu poate asigura servicii de bază este un oraş care a eşuat", adaugă el. "Pe lângă probleme obişnuite precum inundaţiile şi urbanizarea avem acum de furcă cu schimbarea climatică. Şi, la modul în care evoluează lucrurile acum, oamenii vor ajunge să se lupte în stradă pentru resurse tot mai limitate precum apă curată sau spaţii de locuit sigure", afirmă Irvan Pulungan. Ca şi Tokyo în urmă cu jumătate de Tokyo, Jakarta este într-un punct de cotitură, avertizează el. "Natura nu mai aşteaptă".