Cum au ajuns combatanţi jihadişti ciobanii din Niger şi Mali

Când Doundou Chefou a pus mâna pe armă cu un deceniu în urmă, pe când era tânăr, a făcut-o din acelaşi motiv ca mulţi alţi ciobani de etnie fulani care trăiesc de-a lungul frontierei dintre Niger şi Mali: pentru a-şi proteja vitele. Nu avea nimic împotriva Republicii Niger şi cu atât mai puţin împotriva Statelor Unite ale Americii. Conflictului lui era cu hoţii de vite tuaregi rivali. Cu toate acestea, la 4 octombrie în acest an, el a condus zeci de militanţi aliaţi ai Stat Islamic într-un atac asupra forţelor din SUA şi Niger, omorând patru militari din armata SUA şi cinci soldaţi din Niger şi arătând încă o dată cât de periculoasă a devenit misiunea Occidentului în Sahel, relatează Reuters într-un articol publicat pe 12 noiembrie.

Incidentul a dus la apariţia unor apeluri la Washington privind organizarea unor audieri publice referitoare la prezenţa trupelor americane. O anchetă a Pentagonului este în curs de desfăşurare şi urmează să fie încheiată în ianuarie.

"Este un terorist, un bandit..."

Întrebat de Reuters despre Doundou Chefou, ministrul apărării din Niger, Kalla Mountari, s-a aprins foarte repede. "Este un terorist, un bandit, cineva care vrea să facă rău Nigerului", a declarat el în biroul lui din capitala Nigerului, Niamey, în cursul acestei luni.
"Încercăm să-i dăm de urmă, îl căutăm şi dacă mai pune vreodată piciorul în Niger va fi neutralizat", a adăugat el.

Ministrul apărării din Niger, Kalla Mountari - Reuters

Ca cei mai mulţi combatanţi din aşa-numitul Stat Islamic al Saharei Mari, care operează în regiunile deşertice unde se întâlnesc frontierele din Mali, Niger şi Burkina Faso, Chefou obişnuia să fie un cioban fulani obişnuit puţin interesat de jihad, susţin mai multe surse guvernamentale familiarizate cu subiectul.
Tranziţia lui Chefou şi a altor bărbaţi ca el de la oamenii înarmaţi care îşi apără vitele, la jihadişti capabili să execute atacuri complexe este o poveste pe care puterile ar fi bine să o asculte, în contextul în care extremismul violent din Africa de Sud se întrepătrunde tot mai mult cu conflictele etnice şi de clan de lungă durată, notează Reuters.
Analiştii susţin că grupul armat local afiliat Stat Islamic rămâne unul de mici dimensiuni, având mai puţin de 80 de combatanţi. Dar la fel a fost la început şi cu facţiunile legate de Al-Qaida, înainte ca ele să profite de nemulţumirile locale şi să-şi extindă influenţa în Mali în 2012.
ONU a dat publicităţii în această săptămână un raport care arată cum efectivele organizaţiei Stat Islamic din nordul Somaliei au crescut la circa 200 de combatanţi de la doar câteva zeci anul trecut.
SUA şi-au sporit prezenţa militară în Niger şi alte ţări învecinate în ultimii ani, întrucât se tem că sărăcia, corupţia şi slăbiciunile statului de drept în regiune fac ca aceasta să fie vulnerabilă la proliferarea grupurilor extremiste.

Geneza unui jihad

Timp de secole, tuaregii şi etnicii fulani au trăit ca păstori nomazi care creşteau vite şi făceau troc. Tuaregii au trăit în principal de-a lungul dunelor şi oazelor din Sahara, în timp ce etnicii fulani îşi duceau zilele în Sahel, o fâşie lungă de teren semiarid care se întinde din Senegal şi până în Sudan.
Unii dintre ei au reuşit să devină relativ înstăriţi, acumulând cirezi mari de vite. Dar au rămas mereu separat de statele naţiuni moderne care s-au format în jurul lor.

Reuters

Deşi au trăit paşnic în cea mai mare parte a timpului unii alături de alţii, ocazional au izbucnit conflicte, de obicei legate de sursele de apă foarte rare. De-a lungul anilor, faptul că ei au început să aibă tot mai mult acces la arme automate a făcut ca rivalitatea lor să fie din ce în ce mai sângeroasă.
Un moment de cotitură a fost înlăturarea sprijinită de Occident a dictatorului libian Muammar Gaddafi în 2011. După căderea lui Gaddafi, mulţi tuaregi din regiune care au luptat ca mercenari pentru fostul dictator s-au întors acasă, aducând cu ei o parte din conţinutul depozitelor de arme jefuite din Libia.
Unii dintre cei care s-au întors acasă au lansat o rebeliune în Mali pentru a crea un stat separat al tuaregilor în nordul deşertic, o mişcare care a fost curând deturnată de jihadiştii care aveau legături cu Al-Qaida şi erau activi în Mali de ani de zile.
Până atunci, islamiştii din Mali recrutau şi strângeau fonduri prin intermediul răpirilor. În 2012, ei au reuşit să cucerească mai multe oraşe importante din nordul Mali, ceea ce a dus la o intervenţie franceză care i-a împins înapoi în 2013.

Cum au escaladat violenţele

În contextul violenţei şi al haosului, unii dintre tuaregi au întors armele împotriva unor rivali din alte grupuri etnice precum fulani, care pe atunci mergeau la islamişti pentru arme şi instrucţie.
În noiembrie 2013, un tânăr fulani din Niger a avut o dispută legată de bani cu un şef tuareg. Bătrânul l-a bătut pe tânăr şi l-a alungat, îşi aduce aminte Boubacar Diallo, şeful unei asociaţii a crescătorilor de vite de etnie fulani din regiunea frontierei cu Mali, care trăieşte acum la Niamey.
Tânărul s-a întors cu un AK-47, l-a ucis pe şeful tuareg şi i-a rănit soţia, apoi a fugit. Victima se întâmpla să fie unchiul unui puternic lider local al unei grupări armate din Mali. În următoarea săptămână, tuaregi înarmaţi până în dinţi au măcelărit 46 de etnici fulani în atacuri comise de-a lungul frontierei dintre Mali şi Niger. Incidentul a fost cel mai sângeros atac produs vreodată în zonă, a spus Diallo, care a documentat zeci de atacuri ale tuaregilor care au ucis sute de persoane şi au furat mii de vite şi zeci de cămile.
"Acela a fost un moment în care etnicii fulani din zonă au înţeles că au nevoie de mai multe arme pentru a se apăra", a declarat Diallo, care i-a reprezentat în discuţii care aveau drept scop diminuarea tensiunilor.
Crimele nu au fost aproape niciodată investigate de poliţie, a recunoscut un oficial de la Niamey familiarizat cu aceste violenţe.
"Tuaregii erau înarmaţi şi le furau vitele etnicilor fulani", a declarat pentru Reuters ministrul de interne din Niger, Mohamed Bazoum. "Fulani s-au simţit obligaţi să se înarmeze", a adăugat el.

Trupele din Mali sunt instruite de o misiune a UE după intervenţia Franţei din 2013 - Ashley Hamer/IRIN

"Autoapărare"
           
Gandou Zakaria, un cercetător al moştenirii comune tuaregi-fulani la facultatea de drept de la Universitatea din Niamey, a petrecut ani de zile studiind motivaţia tinerilor care s-au transformat în jihadişti.
"Credinţele religioase au fost la sfârşitul listei lor de preocupări", a declarat el pentru Reuters. Principalul motiv au fost nemulţumirile locale.
În timp ce tuaregii din Mali şi Niger au visat, iar uneori chiar au luptat pentru un stat independent, fulani au fost în general mai preocupaţi de siguranţa comunităţii lor şi de cirezile de care depinde aceasta.
"În cazul fulani a fost vorba de un sentiment de nedreptate, de excludere şi de discriminare, şi de o nevoie de autoapărare", a spus Zakaria.
Un militant care s-a dovedit foarte bun la valorificarea acestei nemulţumiri locale a fost Adnan Abu Walid al-Sahrawi, un nord-african vorbitor de limbă arabă, au declarat mai multe surse din domeniul forţelor de aplicare a legii.
Al-Sahrawi a recrutat zeci de etnici fulani în Mişcarea pentru unitate şi jihad în Africa de Vest (Movement for Unity and Jihad in West Africa - MUJWA), care a fost un aliat nu foarte apropiat al Al-Qaida în zonă şi a controlat regiunea Gao şi cea de la frontiera cu Nigerul în 2012.
După ce forţele franceze i-au alungat în 2013 pe islamişti din oraşele din Mali pe care le controlau, Al-Sahrawi s-a aliat pentru scurtă vreme cu Mokhtar Belmokhtar, un veteran al Al-Qaida. În prezent, Al-Sahrawi este chipul Stat Islamic în regiune. "Era ceva în discursul lui care mergea la inima tinerilor, care făcea apel la sentimentul lor de nedreptate", a declarat despre Al-Sahrawi un oficial guvernamental din Niger.
Două surse diplomatice susţin că există semne că Al-Sahrawi a beneficiat de sprijin financiar din partea organizaţiei centrale a Stat Islamic din Irak şi Siria.

Militarii americani care şi-au pierdut viaţa în atacul din Niger. Sergentul La David Johnson, al doilea din stânga (CNN)

Transformarea lui Chefou, surprinzătoare pentru unii

Cum a ajuns Chefou unul dintre cei câţiva locotenenţi de încredere ai lui Al-Sahrawi este neclar, scrie Reuters. Potrivit sursei din cadrul guvernului, el ar fi fost adus la Al-Sahrawi de un acolit de rang înalt, tot de etnie fulani, cunoscut sub numele Petit Chapori.
Ca mulţi tineri fulani care au devenit mai duri din cauza vieţii din Sahel, Chefou a fost de mai multe ori arestat pentru posesie de arme sau implicarea sa în violenţe locale care s-au încheiat cu acorduri între comunităţi, a declarat oficialul guvernamental.
Totuşi, susţine Diallo, care s-a întâlnit cu Chefou susţine că acesta era "foarte calm, foarte blând". "Am fost surprins când a devenit lider al unei miliţii", adaugă el.
Sursele din SUA şi Niger nu se pun de acord asupra misiunii fatale pentru nouă militari de la 4 octombrie. Cei din Niger susţin că scopul acesteia era de a-l elimina pe Chefou, în timp ce oficiali americani spun că a fost o misiune de recunoaştere.
Unul dintre vehiculele pierdute de forţele americane era dotat de CIA cu echipament de supraveghere, au relatat media americane, în contextul în care o dronă de supraveghere a ajuns prima la locul luptei şi a asigurat o transmisie live. La rândul lor, luptătorii fulani, care se aflau pe motociclete, erau înarmaţi cu arme de asalt pe care le-au achiziţionat iniţial pentru a-şi proteja vitele. Responsabilii americani spun că ei aveau în dotare şi lansatoare de grenade şi "vehicule tehnice".
Potrivit CNN, misiunea formată din 12 militari americani şi 30 de soldaţi din Niger a solicitat ajutor la o oră după ce s-a declanşat atacul. Şeful statului major interarme, generalul Joseph Dunford, a declarat că, în opinia lui, "unitatea a crezut că poate gestiona situaţia fără sprijin armat". O dronă a început să transmită imagini live ale luptei la câteva minute după primul apel de ajutor, iar două avioane franceze Mirage au ajuns în zonă o oră mai târziu.
Unul dintre aspectele cele mai controversate pe care trebuie să le lămurească ancheta Pentagonului este de ce sergentul La David Johnson a fost separat de colegii săi în timpul luptei, iar cadavrul său a fost recuperat la o milă distanţă de locul ambuscadei, două zile mai târziu, de trupele din Niger, fiind considerat până atunci "dispărut în luptă".