Taberele de instrucţie "anti-terorism", o atracţie turistică în Israel şi coloniile israeliene din Cisiordania


Haaretz

Taberele de instrucţie "anti-terorism" pentru oamenii care vor să treacă prin experienţele militarilor israelieni sunt foarte populare în special în rândul turiştilor din Asia şi cele două Americi. Biletul de intrare este de 115 dolari la tabăra Caliber 3 din colonia israeliană Gush Etzion, înfiinţată de un colonel în rezervă, iar aici turiştii sunt învăţaţi, printre altele, cum să identifice un terorist în timpul unui atentat într-o piaţă sau cum să-şi folosească câinele de luptă pentru a-l incapacita. Deşi acesta spune că existenţa taberei arată cât de departe a ajuns Israelul în 75 de ani, autorităţile palestiniene şi ONG-urile susţin că o astfel de afacere susţine ocupaţia şi profită "în mod cinic" de conflictul israeliano-palestinian.

Aflat într-o piaţă de fructe simulată într-o colonie israeliană din Cisiordania ocupată, un grup de turişti încearcă să determine dacă figura de mărimea unui poster a unui arab cu un telefon mobil în mână reprezintă o ameninţare şi acesta trebuie împuşcat. Scopul acestui scenariu este de a-i învăţa pe vizitatorii străini încântaţi cum să acţioneze în cazul unui atentat într-o piaţă. Este doar unul dintre lucrurile care se învaţă într-o tabără de instrucţie anti-terorism organizată de Caliber 3, o companie înfiinţată de un colonel în rezervă israelian.
Intrarea în complexul din colonia Gush Etzion - construită pe pământul pe care palestinienii îl cer pentru înfiinţarea propriului lor stat - costă 115 dolari pentru adulţi şi 85 de dolari pentru copii, scrie agenţia Reuters într-un articol din 17 iulie. Printre atracţiile asigurate de biletul de intrare este şi posibilitatea de a urmări foşti luptători israelieni în trupele de comando doborând la pământ un "atacator", dar şi alte mijloace de a dejuca atacuri, precum utilizarea unui câine de atac. De asemenea, adulţii pot trage cu muniţie reală în poligonul din tabăra de instrucţie.
Cei mai mulţi turişti amatori de o astfel de atracţie sunt americani, dar au existat vizitatori şi din China, Japonia, India şi America de Sud, dornici să treacă prin experienţa instrucţiei specifice personalului de securitate israelian. Pe de altă parte, aşa cum era de anticipat, existenţa acestei "atracţii turistice" este condamnată de primarul palestinian al oraşului din apropiere şi de grupurile care militează împotriva colonizării.

"Momentul de vârf al călătoriei lor..."

Tabăra de instrucţie s-a deschis în 2003, organizând cursuri pentru agenţii de securitate în timpul revoltei palestiniene marcate de atacuri armate şi atentate sinucigaşe, la care israelienii au răspuns cu operaţiuni militare în Cisiordania. După ce Intifada s-a terminat, vizitele turiştilor au început în 2009.
Omul care răspunde de tabără, col. Sharon Gat, susţine că stafful subliniază importanţa vigilenţei şi a prudenţei. Astfel, bărbatul arab prezentat cu un telefon mobil în mână pe un poster este catalogat drept nevinovat de către instructori, aşa că "ţinta" nu fost în cele din urmă împuşcată.
"În două ore nu poţi deveni un profesionist, dar îi facem pe vizitatori să fie conştienţi într-o anumită măsură ce înseamnă să-ţi asiguri siguranţa ta, a familiei tale şi a comunităţii tale", a declarat Gat pentru Reuters. "Mulţi vizitatori au auzit de la prietenii lor că acesta a fost momentul de vârf al călătoriei lor în Israel şi de asta au venit. Ştiu că este o atracţie pe care nu o mai pot vedea nicăieri în lume", a adăugat el.
Într-un articol din Haaretz din 11 iulie, el afirmă că tabăra sa de instrucţie are între 15.000 şi 25.000 de vizitatori anual.

"Ceva autentic şi diferit..."

"Masada, Marea Moartă şi Oraşul Vechi din Ierusalim nu mai sunt de ajuns", susţine Hani Sand, o specialistă în travel din Tel Aviv. "Turiştii din ziua de azi caută ceva autentic şi diferit, iar asta corespunde cu siguranţă", adaugă ea. Companiile specializate în acest tip de turism militar, notează ea, au înregistrat un boom în ultimul an. "Timp de multă vreme, era un lucru popular pentru turiştii evrei, în special în misiuni organizate, să viziteze baze ale armatei israeliene, să se întâlnească cu soldaţii şi să-i urmărească în timpul unor exerciţii militare", spune Sand, fondatoarea Travel Composer, o agenţie specializată în turism de lux. "Adeseori, erau făcute donaţii. Dar anul trecut armata a început să le reducă semnificativ, după ce s-a dovedit că aceste vizite deveneau o distragere majoră. Aşa că, pentru cei ce doresc în continuare să treacă prin experienţa armatei israeliene, aceste facilităţi private reprezintă o alternativă foarte bună", mai afirmă ea.
Haaretz
Ceva ce n-au visat evreii de la Auschwitz

Pentru col. Gat, scrie Haaretz, este important ca clienţii săi să ştie de ce şi-a deschis academia pentru turişti. "Într-o zi stăteam şi mă întrebam dacă un evreu din lagărul morţii de la Auschwitz ar fi putut visa vreodată că o asemenea academie ar putea exista în Israel şi că voi instrui aici membri ai armatei germane. Apoi mi-am spus că voi deschide acest loc pentru public pentru a arăta cât de departe a ajuns poporul israelian în 75 de ani", explică Sharon Gat.
Yasser Sobih, primarul oraşului palestinian Al-Khader din apropiere, a condamnat afacerea israeliană. "Participarea turiştilor la instrucţia din aceste tabere construite pe pământ palestinian ocupat înseamnă că ei susţin ocupaţia şi le cerem să nu mai facă acest lucru", a spus el.
Unul dintre vizitatori, Rabbi Moshe Bryski, din Agoura Hills, California, a declarat că dacă ar fi surprins vreodată la locul unui atac ar fugi şi s-ar ascunde, întrucât nu poartă o armă asupra lui. El a spus totuşi că vizita la tabăra de instrucţie l-a făcut să înţeleagă mai bine cu ce se confruntă cei care activează în domeniul securităţii. Potrivit cotidianului Haaretz, o jumătate de duzină de astfel de tabere oferă în Israel astfel de servicii turiştilor, care învaţă de la militari care au absolvit unităţi de elită.
Yotam Yaakoba, din cadrul grupului anti-colonizare "Peace Now", a criticat iniţiativa, pe care a caracterizat-o drept "o cale cinică şi deplasată de a face bani pe seama conflictului israeliano-palestinian".

Israelul, deja acuzat că încurajează folosirea forţei excesive

Cei mai mulţi israelieni au făcut armata şi nu este neobişnuit ca poliţiştii şi militarii care nu sunt în timpul serviciului să poarte arme în public, dar legile privind controlul armelor sunt stricte.
În ultimii doi ani, în timpul unei intensificări a agresiunilor stradale ale palestinienilor, simplii trecători i-au împuşcat mortal sau i-au rănit pe atacatori sau persoanele suspecte că ar vrea să comită atacuri, notează Reuters. În acest context, grupurile care militează pentru susţinerea drepturilor omului au acuzat Israelul că a folosit forţă excesivă în unele incidente. În replică, Israelul pretinde că forţele sale acţionează legitim pentru a contracara ameninţările mortale.
Palestinienii vor să formeze un stat în Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu capitala în Ierusalimul de Est. Ca mare parte a lumii, ei consideră coloniile israeliene ilegale şi un obstacol pentru pace. Israelul nu este de acord, invocând argumente biblice, istorice şi legături politice cu acest pământ, precum şi interese de securitate, scrie Reuters.

Programul, bun şi la export

Totuşi, notează Haaretz, astfel de tabere nu există doar în coloniile israeliene din Cisiordania. Tabăra "Zikit Extreme", din Ierusalim, oferă un program mai intensiv numit "Experienţa forţelor de securitate din IDF (armata israeliană - n.r.)", în timpul căruia turiştii se îmbracă în uniforme de camuflaj, participă la un aşa-numit "stretcher march" (un marş cu tărgi ţinute pe umeri pe care se află alte persoane), un veritabil rit de trecere pentru soldaţii israelieni, şi învaţă să se lupte în spaţii închise.
"Programul este unul foarte popular în rândul familiilor, în special cele venite în Israel pentru Bar Mitzvah (o ceremonie religioasă de trecere la maturitate care are loc la 13 ani)", susţine managerul şi proprietarul Ohad Nachum. Programul la Zikit Extreme durează o zi întreagă şi costă între 100 şi 600 de dolari de persoană.
Iar dacă străinii nu vin Israel, atunci experienţa IDF trebuie dusă la ei. Acesta este motto-ul Cherev Gidon, o şcoală israeliană de instrucţie militară cu sediul în SUA şi cu mai multe filiale. Pe site-ul său, Cherev Gidon susţine că specializarea sunt tacticile israeliene de acţiune cu arme de foc "dezvoltate de-a lungul mai multor decenii de luptă anti-terorism şi concepute pentru a răspunde ameninţărilor cu care ne confruntăm astăzi".

Comentarii